Generatia 89 I

M-am nascut intr-un an de cotitura, eu si poate inca vreo cateva zeci, sute de mii. Oricat de cliseistic ar suna, este adevarul, un adevar pe care sunt nevoit sa il accept, intru-cat ma confrunt cu el in fiecare moment. Toti il acceptam, toti il ducem in spate; intrebarea e: cati il intelegem, sau incercam sa il intelegem cu adevarat, cati dintre noi s-au oprit din inotul permanent inpotriva oricarui curent pentru a aloca macar un minut de gandire faptului ca noi insine suntem o generatie de cotitura, o generatie ‘la fel de batrana ca moartea comunismului’? Simt un oarecare soc de fiecare data cand aud pe la televizor acea propozitie, invariabila ca inteles, insa progresiv variabila prin sentimentul pe care il emana, ‘se implinesc 10, 15, 20 de ani de la abolirea regimului ceausist’ si imi spun in sinea mea, ‘hei chestia asta e de-o seama cu mine!’. Din nefericire pentru stabilitatea mea emotionala, aceste cuvinte au o semnificatie mult mai profunda decat mi-as dori, starnindu-mi sentimente de falsa nostalgie, frustrare si totodata mandrie la gandul ca am vazut lumina zilei cu doar cateva luni inainte de momentul in care, (pentru scurta durata, e drept, si nu din proprie initiativa), natia din care ma trag si-a luat destinul in propriile maini si a inceput sa isi croiasca drum printre baltile de socialism ( balti care nici in ziua de azi nu s-au evaporat complet, dovedindu-se mult mai adanci decat s-ar fi crezut) si sa incerce sa-si gaseasca un locsor calduros intre natiuni democrate.