Omul de dincolo

Bate la usa cu lovituri slabe, anemice.

Bataile se amplifica, se indesesc pana la exasperare.

Bate la usa intr-un mod nefiresc,

Parca ar fredona o melodie prin batai ritmate,

Parca ar comunica intr-un cod numai de el stiut.

Urmeaza linistea anticipativa, in care nervii

Se intind la maxim, in care astepti cu inima-n gat

Ca usa sa explodeze in mii de aschii.

Linistea se prelungeste, se intinde ca un elastic,

Ca intr-o gluma proasta si astepti sa fi pleznit

Peste fata de cauciucul nefiresc de lipicios

Al angoasei. Si astepti inca putin, inca o eternitate,

Pana cand timpul explodeaza insusi de furie

Si un nou univers se naste, plin de viata si moarte

Chiar aici in interiorul lumii tale.

Nimic. Doar bataile sacadate ale inimii tale

Iti mai amintesc de spaima ce te pandeste

Chiar in spatele usii, ca o fiara nebuna

Gata sa te prade de spirit, de luciditate,

Lasandu-te suspendat in confortul pasivitatii vegetale.

Dar el e acolo, exista precum o axioma,

Precum axioma care porunceste ca voi sa fiti unul,

Sa va anulati reciproc, sa fiti ori TOTUL

Ori… NIMIC.