Mocirla

Ai invatat sa plutesti si ti se pare minunat.

Nimeni nu ti-a spus, insa, ca plutesti pe mocirla.

Nu-mi spune ca stiai dar iti place atat de mult

Senzatia incat daca ar fi rahat tot ai pluti.

Mocirla prinde viata si te apuca de picior

Te trage in adancul ei; te zbati spasmodic

Dar te-a prins si te vei cufunda in continuu.

Vei simti maini gadilandu-ti talpile

Strangand apoi pumnul si lovindu-te repetat in figura.

Mocirla iti va subtia trunchiul

Pana la dimensiunile unui pai

Si vei simti sub talpi rahatul spre care te indrepti

Si la care simti ca nu vei ajunge intreg niciodata.

Trupul ti se va comprima apoi atat de mult

Incat va lua forma unei sfere, al unui glob.

Globul acesta este lumea ta, este ceea ce tu

In inconstienta ta nevinovata consideri “al tau”.

Vei fi proiectat la viteza superluminica

Dezintegrandu-te pe parcurs, in atomi,

Atomii se vor descompune si ei

Si te vei afunda in adancul rahatului.